„Eu ajut oameni, DAAAAR…!” Mereu există un „dar”, iar „darul” acesta înseamnă a pune condiții.
Dacă ni se pare că „sărmanul” este „mai bine” decât noi, că se descurcă, că are ceva ce noi nu avem, ajutorul se oprește. Chiar și atunci când am putea oferi fără să ne coste prea mult.
Pentru că, fără să ne dăm seama, începem să evaluăm, să comparăm, să judecăm. Și, odată cu evaluarea, apar așteptările.
Ajutorul devine condiționat:
„Te ajut dacă meriți.”
„Te ajut dacă ești recunoscător.”
„Te ajut dacă văd rezultate.”
Dar tocmai aici se rupe sensul ajutorului oferit…
Ajutorul adevărat se oferă fără calcule și fără așteptări. Pentru că așteptările nasc dezamăgiri. Însă dezamăgirea nu vine de la ceilalți, așa cum credem, vine din felul în care ne raportăm noi la ceilalți.
Și să nu uităm cât de FRECVENT ne dezamăgim noi pe noi înșine… cu atât mai mult ne pot dezamăgi „ceilalți”.
De aceea, dacă poți și vrei să oferi, oferă! Oferă atât cât poți, când poți, fără să ceri nimic în schimb. Ajută fără să măsori și fără să evaluezi. Dă fără să condiționezi.
Restul ține de Dumnezeu.
Sursă foto: Doxologia
