În Biserică discutăm adesea despre lepădarea de sine, despre renunțarea la cele lumești, la patimi și alte asemenea. Cu atât mai mult azi, de Ziua Națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor.
Dar ce este mai mare pentru sinele tău decât copilul tău? Oare nu copilul tău este una cu tine?
Pe 15 august 1714, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, Constantin Brâncoveanu (Prințul Aurului) alege să rămână întru Hristos, chiar și atunci când turcii îi ucid copiii înaintea ochilor, încercând să-l determine să se lepede de credință.
Fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, împreună cu sfetnicul Ianache, și el însuși, devin părtași patimilor lui Hristos și sunt încununați cu coroana sfântă a muceniciei. De ziua lui, Constantin Brâncoveanu își dă copiii la Viața și primesc împreună cadoul Împărăției.
Feciorii cei mari poate că erau obișnuiți cu gândul morții, bunicul fusese ucis într-o răscoală și străbunicul lor fusese sugrumat din ordinul lui Mihnea al III-lea. Așadar, nu era ceva neobișnuit să te întâlnești cu moartea în acele vremuri.
Însă cel mai greu a fost, cu siguranță, pentru cel mic, Matei, care avea doar 12 ani.
Turcii au oferit tatălui posibilitatea ca Matei să fie salvat prin trecerea la legea lor. Brâncoveanu, însă, îl îmbărbătează pe fiul său, iar Matei răspunde călăului:
„Vreau să mor creștin, lovește!”
Brâncoveanu era atât de bogat încât putea să treacă la turci, putea să-și cumpere libertatea pentru întreaga familie. El, Prințul Aurului, care dusese o politică pe cât de abilă pe atât de controversată, când are de negociat propria credință, refuză orice negociere și rămâne întru Hristos.
Ce moștenire ne lasă? Întreaga epocă brâncovenească. Limba română și cărțile de cult tipărite și răspândite. Dar mai ales înțelegerea că prin cultură și credință, îi poți atrage pe cei mulți, pe cei rătăciți, pe cei pierduți, din Transilvania și de oriunde.
Iar această moștenire trăiește și în biserica noastră veche de la Gârlași.
Căpitanul Mănăilă Mărăcineanul, mare dregător al lui Brâncoveanu, și soția sa Maria (Mira) au ctitorit și contribuit la ridicarea mai multor biserici din Buzău și Vrancea, cea mai renumită fiind Mănăstirea Bordești.
Satul Mărăcineni din Buzăul de azi a fost moșia lui Mănăilă Mărăcineanu, iar în anul 1705, marele dregător l-a primit pe Constantin Brâncoveanu la moșia sa, făcându-i ospăț mare.
Iar nepoata lui Mănăilă, Maria Minculeasa, deși nu l-a cunoscut pe Brâncoveanu, a crescut sub moștenirea credinței familiei ei și a lui Brâncoveanu și a ridicat biserica și spitalul de la Gârlași.
Și încă o dată istoria ne arată că biserica și spitalul sunt una.
Mâine, de exemplu, o prăznuim pe Elisabeta (Safta) Brâncoveanu, cea care a ridicat Spitalul Brâncovenesc din București între 1835-1838 pentru bolnavii săraci. Acesta a fost demolat din ordinul lui Ceaușescu în 1984.
Se spune că buldozerele au avut de luptat cu zidurile acelea și că spitalul nu ceda ușor. Iar ultimul cuvânt al ctitoarei, „cel care va înstrăina acest spital să fie depărtat de la fața lui Hristos”, s-a împlinit la cinci ani de la demolare.
Poate construcția solidă, dar mai ales Hristos, țineau în picioare moștenirea Brâncoveanului, pe care și noi ne străduim astăzi s-o păstrăm vie.
Biserica noastră veche, monument istoric cu elemente specifice brâncovenești, trece acum printr-un amplu proces de restaurare, iar dacă simți că poți contribui la această lucrare, orice gest contează și rămâne scris în pomelnicul, slujbele și rugăciunile acestei biserici.
👉 IBAN Donații Parohia Gârlași, CEC Bank: RO06 CECE BZ01 36RO N016 2692.
Mulțumim: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Primăria Municipiului Buzău, Institutul Național al Patrimoniului prin Timbrul Monumentelor Istorice, cofinanțator al proiectului de restaurare, și Secretariatul de Stat pentru Culte.
Mulțumim și companiilor private care ne sunt alături statornic, voluntarilor care vin la fiecare chemare și credincioșilor care se jertfesc pentru Hristos și biserica Sa.
Iar dacă ne mai întrebăm ce rămâne după Brâncoveanu pentru noi… știm că nu putem obliga copiii să vină la biserică, să țină post sau să-i sacrificăm în vreun fel.
Dar măcar îi putem învăța să ierte, așa cum ne învață Pilda Datornicului Nemilostiv de azi. Iar dacă noi înșine nu reușim să iertăm, măcar să-I cerem stăruitor lui Hristos minunea de a învăța să iertăm din toată inima.
🙏 Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Sursă icoană: Istorie pe scurt
Sursă Spitalul Brâncovenesc: Europa Liberă


